Ca artist m-am confruntat şi eu cu problemele legate de distanţarea artei de viața cotidoană. Surprinzător - cu cît se apropiau mai mult de o zonă formală ordonată, cu atât pierdeau relevanţa pentru a putea răspunde la întrebările cotidiene. Cu cât am căutat sa traversez distanţa prin incorporarea unor gesturi cotidiene în lucrările mele, cu atât am avut senzaţia ca ele cer, în fapt, un alt tip de ordonare - alt tip de formă - pentru a nu pierde din forţă şi din impactul asupra publicului. Pornind de la observaţiile asupra propriilor lucrări şi propriului proces artistic, le-am extins, urmărind atît procesele altor artişti, cît şi alte practici, artistice sau nu, care ar putea avea relevanţa şi capacitatea de a răspunde vieții cotidiene.
Pe drumul acesta am descoperit că problema nu este strict artistică, și nu se referă la dihotomia formă/conținut, formal vs angajat social.
Deși nu cred în existența unui suflet sau sine compact, cea mai bună modalitate prin care aș reformula problema ar fi spunând că distanța dintre sine și zona de umbră, mister sau vis a sinelui sau dintre sine și sinele potențial al cuiva este egală cu distanța dintre sine și realitatea celuilalt. În acest sens, a asculta în mod profund liniștea, nemișcarea interioară, ar însemna a fi aproape de propriul interior, a îl asculta și a acționa din ceea ce răsare la suprafață din acea ascultare.
În momentul în care reușim să intrăm în relație constant cu această zonă misterioasă a umbrei, misterului și visului ne regăsim sau hrănim stima de sine într-un mod profund care radiază apoi în toate alegerile și acțiunile noastre. Aceasta este o întreprindere puternică, în mod special în sensul lucrului cu emoțiile, mai ales atunci când accedem la o zonă de liniște interioară care să “susțină spațiul” precum și prelucrarea unor emoții negative sau memorii traumatice care apar si sunt gestionate prin gesturi creative. Într-un context în care joaca și deschiderea ne fac ca să avem siguranța asumării unui risc interior, modelăm si transformăm umbre în materie.
De cele mai multe ori graba, oboseala, presiunea socială ne împing către o modalitate de a trăi în care suntem mereu ocupați, înlocuind sensul împlinirii cu ‘a fi ocupați’. Aceasta este însă doar o modalitate de a evita confruntarea cu probleme interioare, care, deși aparent mult mai simple, au ramificații atât de profunde încât adesea necesită mai mult curaj, dedicație si răbdare pentru a le descâlci și îmbrățișa decât acțiunea de a muta din loc munții .
De aici apare frica și neîncrederea în sine. Cum putem să le facem față? Prin muncă interioară, prin care cultivăm curajul de a fi autentici si abilitățile de a ne apăra integritatea. Nu este doar o problemă personală, ci rezultatul a trei diviziuni majore cărora cu toții le facem față.
Conform teoriei lui Otto Scharmer – Theory U – (C. Otto Sharmer;
Theory U: Leading From the Future as It Emerges; Berrett Koehler Publishers, 2009) există 3 diviziuni majore :
El se întreabă și ne întreabă de ce creăm în mod colectiv lucruri pe care nimeni nu le dorește?
Există în profunzime trei tipuri de forțe care creează realitatea noastră, și este necesar să acționăm la aceste trei nivele pentru a schimba în mod colectiv rezulatatele într-o direcție dorită de noi. Nivelul structural –sistemic, nivelul transformării mentalității, nivelul surselor creativității, al sinelui nostru– al relației dintre sinele actual și proiecția sinelui nostru potențial sunt cele trei nivele care creează cele trei diviziuni menționate deja, care însă au potențialul de a conecta părțile pentru a crea alt tip de rezultate.
Otto Scharmer prezintă cele trei modele economice existente și cu care se operează acum, caracteristice perioadei moderne. Comentează beneficiile și limitele fiecăruia dintre sistemele de gândire economică. Propune un al patrulea model bazat pe ceea ce el numește conștientizare eco–sistemică, adică o conștientizare care să aducă beneficii tuturor.
Această transformare din conștientizarea specifică a unui ego-sistem într-una a unui eco-sistem în care părțile interesate se află în relații complexe, este principala provocare a liderilor din ziua de azi. Este o călătorie care presupune atât empatie, cât și conexiunea cu propriile surse profunde ale cunoașterii, cu relația dintre cine sunt azi și cine îmi doresc să fiu în viitor. Acest viitor poate fi explorat prin inițiative la scară redusă, prin care se poate primi feed-back în situații concerte de la părțile interesate. Preluând această perspectivă teoretică a Teoriei U, caut modalități prin care, atât ca individ, cât și ca membru al comunității pot intra în rezonanță cu, conecta și activa sursele profunde ale cunoașterii, creativității și sinelui.
Invăț să prezint ceea ce am descoperit sau creat într-un mediu de ascultare
profundă, necondițonată. Deoarece are capacitatea de limpezire, simplificare și vindecare.
Ca artist m-am confruntat şi eu cu problemele legate de distanţarea artei de viața cotidoană. Surprinzător - cu cît se apropiau mai mult de o zonă formală ordonată, cu atât pierdeau relevanţa pentru a putea răspunde la întrebările cotidiene. Cu cât am căutat sa traversez distanţa prin incorporarea unor gesturi cotidiene în lucrările mele, cu atât am avut senzaţia ca ele cer, în fapt, un alt tip de ordonare - alt tip de formă - pentru a nu pierde din forţă şi din impactul asupra publicului. Pornind de la observaţiile asupra propriilor lucrări şi propriului proces artistic, le-am extins, urmărind atît procesele altor artişti, cît şi alte practici, artistice sau nu, care ar putea avea relevanţa şi capacitatea de a răspunde vieții cotidiene.
Pe drumul acesta am descoperit că problema nu este strict artistică, și nu se referă la dihotomia formă/conținut, formal vs angajat social.
Deși nu cred în existența unui suflet sau sine compact, cea mai bună modalitate prin care aș reformula problema ar fi spunând că distanța dintre sine și zona de umbră, mister sau vis a sinelui sau dintre sine și sinele potențial al cuiva este egală cu distanța dintre sine și realitatea celuilalt. În acest sens, a asculta în mod profund liniștea, nemișcarea interioară, ar însemna a fi aproape de propriul interior, a îl asculta și a acționa din ceea ce răsare la suprafață din acea ascultare.
În momentul în care reușim să intrăm în relație constant cu această zonă misterioasă a umbrei, misterului și visului ne regăsim sau hrănim stima de sine într-un mod profund care radiază apoi în toate alegerile și acțiunile noastre. Aceasta este o întreprindere puternică, în mod special în sensul lucrului cu emoțiile, mai ales atunci când accedem la o zonă de liniște interioară care să “susțină spațiul” precum și prelucrarea unor emoții negative sau memorii traumatice care apar si sunt gestionate prin gesturi creative. Într-un context în care joaca și deschiderea ne fac ca să avem siguranța asumării unui risc interior, modelăm si transformăm umbre în materie.
De cele mai multe ori graba, oboseala, presiunea socială ne împing către o modalitate de a trăi în care suntem mereu ocupați, înlocuind sensul împlinirii cu ‘a fi ocupați’. Aceasta este însă doar o modalitate de a evita confruntarea cu probleme interioare, care, deși aparent mult mai simple, au ramificații atât de profunde încât adesea necesită mai mult curaj, dedicație si răbdare pentru a le descâlci și îmbrățișa decât acțiunea de a muta din loc munții .
De aici apare frica și neîncrederea în sine. Cum putem să le facem față? Prin muncă interioară, prin care cultivăm curajul de a fi autentici si abilitățile de a ne apăra integritatea. Nu este doar o problemă personală, ci rezultatul a trei diviziuni majore cărora cu toții le facem față.
Conform teoriei lui Otto Scharmer – Theory U – (C. Otto Sharmer;
Theory U: Leading From the Future as It Emerges; Berrett Koehler Publishers, 2009) există 3 diviziuni majore :
- diviziunea între natură și sine (ecoogică – depășim capacitatea de regenerare a Pământului)
- diviziunea între sine și celălalt (socială- conflicte, violență, inechitate și sărăcie)
- diviziunea între sine și sine (spirituală - diviziunea între cine sunt și cine aș putea fi în viitor – duce la depresie și sinucidere).
El se întreabă și ne întreabă de ce creăm în mod colectiv lucruri pe care nimeni nu le dorește?
Există în profunzime trei tipuri de forțe care creează realitatea noastră, și este necesar să acționăm la aceste trei nivele pentru a schimba în mod colectiv rezulatatele într-o direcție dorită de noi. Nivelul structural –sistemic, nivelul transformării mentalității, nivelul surselor creativității, al sinelui nostru– al relației dintre sinele actual și proiecția sinelui nostru potențial sunt cele trei nivele care creează cele trei diviziuni menționate deja, care însă au potențialul de a conecta părțile pentru a crea alt tip de rezultate.
Otto Scharmer prezintă cele trei modele economice existente și cu care se operează acum, caracteristice perioadei moderne. Comentează beneficiile și limitele fiecăruia dintre sistemele de gândire economică. Propune un al patrulea model bazat pe ceea ce el numește conștientizare eco–sistemică, adică o conștientizare care să aducă beneficii tuturor.
Această transformare din conștientizarea specifică a unui ego-sistem într-una a unui eco-sistem în care părțile interesate se află în relații complexe, este principala provocare a liderilor din ziua de azi. Este o călătorie care presupune atât empatie, cât și conexiunea cu propriile surse profunde ale cunoașterii, cu relația dintre cine sunt azi și cine îmi doresc să fiu în viitor. Acest viitor poate fi explorat prin inițiative la scară redusă, prin care se poate primi feed-back în situații concerte de la părțile interesate. Preluând această perspectivă teoretică a Teoriei U, caut modalități prin care, atât ca individ, cât și ca membru al comunității pot intra în rezonanță cu, conecta și activa sursele profunde ale cunoașterii, creativității și sinelui.
Invăț să prezint ceea ce am descoperit sau creat într-un mediu de ascultare
profundă, necondițonată. Deoarece are capacitatea de limpezire, simplificare și vindecare.